Unii s-au mirat văzându-l, deunăzi, pe Cornel Popa invitat şi la un concert de gală, nu doar la un meci de promovare în «A». Şi adevărul e dacă în popularele tribune de la FC Bihor e loc pentru oricine, Sala Enescu-Bartok are o aură mai elitistă din cauza unor melomani cu aere de megalomani (după cum unii manelişti se cred melomanişti).
Să ne amintim însă că şi omul de cultură Mircea Bradu făcea lobby la Cejeu, încă de pe vremea când diriguia Teatrul orădean, susţinând că un oraş care se respectă trebuie să aibă atât o filarmonică dar şi o echipă de fotbal performantă. La primă vedere, asocierea minunează. Dar nu e chiar aşa. La Euro 2008, un artist elveţian a făcut afişe culturale cu naţionalele de fotbal, echipa României fiind sugerată de un virtuoz ţigan violonist.
Acuma nu are rost să socotim cine cântă mai bine, Corul Madrigal sau Corul madrilenilor de la Real. Şi nici nu-i clar când se va rupe din galeria „Rebelii orădeni” facţiunea „Revelii orădeni” (fani de-ai lui Maurice Ravel) cu imnul: Bolero de Ravanelli (Fabrizio, pare-mi-se).
Cert e doar că imnul suporterilor de pe Wembley răsună în aşa fel încât conferă stadionului nu doar renume ci şi acustică de Catedrală a fotbalului. Iar regretatul om de fotbal bihorean Robert – Puiu – Cosmoc spunea despre un atacant că e un virtuoz al balonului doar dacă „are vocabular în careu” şi „îşi ştie partitura când cântă din fluierul piciorului”.
De când e nea’ Todor impresar la Filarmonică, am mai văzut (şi auzit) câte un dirijor de Liga Campionilor făcând pase cu bagheta şi rezolvând câte o gamă mai complicată dintr-o „pasă cu câlcâiul”. La fel, am mai urmărit şi câte un flautist făcând dribling printre partituri. Una peste alta, muzica însufleţeşte oamenii, că-s pe imaş la hora satului, că-s lângă gazon la derbiul etapei ori în stal, la uvertura stagiunii.
Şi tot de când Filarmonica atrage maeştri japonezi, vienezi şi talieni, am mai întrevăzut o legătură strânsă între lumea muzicii clasice şi cea a fotbalului modern. Iar această întrepătrundere se datorează Măriei Sale – Marketingul. Păi de ce credeţi că numele grele din fotbal migrează de colo-colo, de pe un continent la altul? Sau de ce dirijorii din Orient sau Extremul Orient vin la pupitru până în Oradea şi alte zări? Nu-i vorbă că nu-s buni. Ci sunt chiar foarte buni, şi au palmaresuri impresionante în spate. Însă şi cei mai virusaţi microbişti cât şi melomanii cei mai activişti s-ar cam plictisi de idolii lor locali, că-i un Patrick Shumann ori un Robert Shumann. Pe când un nume nou stârneşte curiozitatea şi dă un plus de prospeţime. Astea fiind spuse, închei cu un dublu îndemn: hai (mai sus) FC Bihor, (tonul) mai sus Orchestră orădeană!
Citiți principiile noastre de moderare aici!