Când, pentru o mână de lucru mai lesne, s-a relocat Nokia din Bochum la Jucu au plâns nemții și s-au bucurat clujenii (ce-i drept, doar pentru nici trei ani). Acum, transhumarea fabricii de brânză de la Carei în localitatea clujeană Baciu iscă necaz printre fermierii din Bihor – Maramureș – Satu Mare – Sălaj și din contră pentru crescătorii de juninci din zona Cluj – Mureș – Bistrița (că spre județul “Albalact” e concurență acerbă).
Dar ca întotdeauna când apare un răzbel – lactivor de astă dată – mai scapă spre public și alte informații decât cele din smântânitele reclame TV. Astfel, află tot românul că brandul Napolact e, de fapt, al olandezilor de la Friesland care mai au și Oke, Milli etc. Și, mai interesant, prinși în strungă, oficialii Friesland ajung să admită că importă lapte mai de la vest de România. Mda, ei afirmă răspicat că pentru Napolact folosesc doar lapte din inima Ardealului, ca să pareze orice acuză de reclamă pinochioasă. Și mai susțin că pentru celelalte branduri de produse importă lapte doar iarna, și doar puțintel: maxim 5% din colecta totală de lapte crud. Ei, cum nu-i putem bănui pe olandezi că ar fi boi, poate ar fi vremea să consulte niște experți de marketing pricepuți în psihologia maselor. Căci jongleria aceasta cu: pentru Oke importăm dar nu și pentru Napolact, nu prea ține la consumatorii de lapte, că se prind mai repede. Păi ce autoritate publică are competență (și chef) să se bage în bucătăria Friesland ca să vadă care cisternă și unde se descarcă? E laptele lor, fac ce vor cu el câtă vreme respectă normele de pe etichetă. Iar explicații oficiale gen “Clima din România duce la o producție scăzută iarna și de aceea trebuie să importăm în sezonul rece” ne face să ne gândim dacă nu cumva Polonia, Ungaria și Slovacia s-au mutat cumva la tropice? Practic, singurul climat obținut cu așa o politică e unul de neîncredere.
Iar dacă Oke reprezintă doar 1% din vânzări, și pentru Oke se apelează la micul procent de import amintit mai sus, poate mai bine ar fi pentru Friesland să renunțe total la importurile hibernale, că are mai mult de pierdut la capitolul de imagine pentru Napolact.
Dar, după cum subliniam, nu putem decât da sfaturi de chibiț unei companii private. Însă de la autoritățile naționale putem avea pretenții când spun că nu se pot băga în strategiile de importuri private. Păi când e vorba de lapte, aliment esențial pentru copii, ar putea sări și Ministerul Sănătății pe lângă cel al Agriculturii (interest de susținerea fermierilor locali) cu campanii de informare publică privind lista procesatorilor care NU apelează la importuri. Căci nu trebuie să fii o somitate ca să-ți dai seama că fermele străine nu pot oferi un sub-preț, bașca transportul international, fără furaje chimizate puternic. Dar o data informat, fiecare consumator ar putea alege din rafturi dintre laptele cel puțin semi-ecologic colectat de la micii fermieri români versus laptele globalizat.
De unde bani pentru o așa campanie? Poate ar fi timpul să renunțe Guvernul să mai subvenționeze, bunăoară, exotica avertizare de călătorie spre Tailanda. Căci n-au decât amatorii de turism sexual să se informeze pe internet că în Tailanda a avut loc o lovitură militară de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!