Raportat la aceste situații, Codul de procedură penală a reglementat o pârghie de care justițiabilul interesat se poate agăța, respectiv Contestația privind durata procesului penal.
Astfel, cel care deține calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă sau parte responsabilă civilmente, într-un dosar penal, poate solicita accelerarea procedurii. Aceasta poate fi solicitată atunci când, a trecut cel puțin un an de la data la care s-a început urmărirea penală, când dosarul se află în cursul urmăririi penale, iar contestația va fi soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți care ar fi competent să judece cauza în primă instanță.Când dosarul penal a trecut de etapa urmăririi penale, aceasta fiind încheiată și s-a dispus trimiterea în judecată a unei persoane, însă, de la data sesizării instanței de judecată a trecut cel puțin un an, este posibilă formularea acestei contestații.In situațiile în care a fost înregistrată o cale de atac, însă, de la data sesizării au trecut cel puțin 6 luni, de asemenea, se poate formula contestație. In aceste ultime două situații, această contestație se soluționează de instanța ierarhic superioară celei care judecă în primă instanță sau în calea de atac. În cazul în care instanța care soluționează în primă instanță sau în calea de atac este Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de a soluționare aparține unui alt complet din cadrul aceleiași secții.
Instanța investită cu soluționarea contestației, dispune informarea procurorului sau instanței investită cu soluționarea respectivei cauze, solicită dosarul și verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și pe baza punctelor de vedere prezentate de procuror/instanță și partea care a formulat contestație.
Dacă apreciază că este întemeiată contestația formulată, judecătorul care o soluționează, stabilește termenul în care procurorul sau instanța de judecată să soluționeze cauza, fără însă a da îndrumări în acest sens.
Suntem de părere că și redactarea cu mare întărziere a unei hotărâri are consecință directă asupra prelungirii în timp a procedurii judiciare, conducând implict la premisele încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, fiind un motiv întemeiat pentru formularea unei astfel de contestații.
Citiți principiile noastre de moderare aici!