Nu am nimic cu aceste din urmă vietăţi. Chiar dacă le lipseşte coloana vertebrală, sunt oneste. Îşi asumă o existenţă onestă, egală cu ele însele, aşa cum au fost ele lăsate de Dumnezeu. Nu ne fac rău. Dimpotrivă. Eu mă refer însă la un alt soi de moluşte. Unele hibrid. Bipede, cu accente, pe alocuri, monstruoase. Cele care ne otrăvesc. La propriu.
Cu cât urcăm pe scară socială, cu atât creşte şi responsabilitatea noastră faţă de societate, în ansamblul ei. Este logic ca o dată cu puterea, să vină şi responsabilitatea, capacitatea de discernământ. Plecând de la discernământ şi de la firea omenească de a cântări lucrurile cu orice preţ, e inevitabil ca semenii noştri să ne dezamăgească. La fel cum, la rândul nostru, îi dezamăgim pe alţii, raportat la scara lor de valori. Sunt şi situaţii în care ne dezamăgim pe noi înşine. Vine însă şi un timp în care trebuie să ne ridicăm din rumeguş şi să acţionăm astfel încât urmaşii noştri să spună despre noi, aşa cum ne pilduia Churchill: „This was their Finest Hour” („aceasta a fost ora lor de graţie”).
Prefectul Claudiu Pop. De fapt, omul Claudiu Pop este la o răscruce. Acum ne poate arăta din ce aluat este el făcut. Ce şi cât a înţeles el din această viaţă. De ce este el printre noi. Deşi am aflat câte ceva despre cetăţeanul Pop Claudiu Adrian, nu m-aş grăbi să îl încadrez într-una dintre categoriile de mai sus – om, omuleţ sau moluscă. O face singur, în mod involuntar. O face arătându-ne, până acum, cum te poţi ascunde după poziţia de reprezentant, pardon, de executant al Guvernului în Bihor. Ştiind că oamenii nu vor sonde lângă bazinele cu ape termale, Claudiu Pop anunţă că va ataca în instanţă iniţiativa Primăriei Sânmartin, de a organiza un referendum local, prin care locuitorii comunei să se pronunţe dacă vor sau nu exploatări de gaze şi ţiţei pe raza comunei ce includ Băile Felix şi Băile 1 Mai. Claudiu Pop procedează întocmai precum omologii săi din Vaslui şi Constanţa, cei care nu s-au jenat să conteste toate hotărârile autorităţilor locale anti-gaze de şist. Ca şi cum în România comunităţile locale sunt doar simple turme de oi ce trebuie să asculte orbeşte, mânate de farul luminos din Capitală.
Prin această acţiune, prefectul de Bihor intră în categoria „dulăilor” pe care premierul Ponta îi asmuţeşte împotriva românilor care, ajunşi cu spatele la zid, nu mai acceptă mizeriile băgate pe gât de Puterea de la Bucureşti. Procedând de această manieră, nu vreau să mă gândesc ce ar face Claudiu Pop dacă premierul Ponta i-ar pune în mână bastonul de jandarm, o dată ce s-ar trezi în Oradea şi Felix cu tabere de rezistenţă precum cea de la Pungeşti. Bănuiesc că răspunsul îl ştiţi deja. Îl ştie şi Pop, chiar dacă n-ar recunoaşte-o în ruptul capului. Poate nici faţă de el însuşi, din moment ce, iată, activitatea politică în România aduce, în cazul unora, tot mai mult cu aspecte de ordin patologic. Cum ar putea fi, oare, numiţi, premierul şi prefecţii care se dau de ceasul morţii doar pentru a lua unei comunităţi dreptul inalienabil de a-şi proteja apa, pământul şi, implicit, propria sănătate, pentru actuala generaţie şi generaţiile următoare? Ce democraţie mai e aceea când nişte politicieni aflaţi vremelnic la guvernare uzează discreţionar de toate pârghiile pe care au la dispoziţie – juridice sau chiar în forţă fizică brută – pentru a le îndrepta împotriva propriilor cetăţeni?!
Citiți principiile noastre de moderare aici!