Unele televiziuni naţionale dau fără încetare informaţii despre consecinţele grave pe care le are transformarea a 67 de spitale în azile de bătrâni. S-au arătat chiar şi cazuri de oameni care au suferit, zic televiziunile, fiindcă au găsit lacăt pe uşă.
Tind totuşi să cred că o astfel de restructurare a spitalelor româneşti se impunea. Doar că până acum nimeni nu a avut curajul „să se pună cu doctorii”. În România, internările sunt mult mai multe decât media europeană, chiar dacă un număr mare de pacienţi internaţi ar putea fi trataţi în regim de ambulatoriu (policlinică). Dar probabil şi sistemul e de vină, fiindcă spitalele sunt plătite în principal după numărul de internări şi aşa se explică goana după pacienţi.
Care se pare că nu mai poate continua fiindcă s-a ajuns la fundul sacului, iar Cseke va rămâne probabil în memorie prin măsurile dure de reformă sanitară.
Ce a greşit Cseke, sau poate nu a greşit şi gândeşte că poate rezolva din mers – este aranjarea unei alternative înainte de reprofilarea/comasarea spitalelor şi oferirea posibilităţii ca spitalele propuse spre reprofilare să aleagă dacă vor sau nu să se reprofileze sau dacă ar fi mai eficient să se transforme în ambulatorii (măcar parte din fiecare spital propus spre reprofilare).
Cert e că pentru sistemul sanitar şi pentru pacienţi este mult mai ieftin tratarea afecţiunilor uşoare şi medii în regim de ambulatoriu sau spital de zi, fiindcă se reduc cheltuielile de cazare şi regie care se impun în cazul fiecărui pacient internat în regim de spitalizare „continuă”.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!