Angajatorul desemnează unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de prevenire a riscurilor profesionale din cadrul societății. Dacă nu se pot organiza activități de prevenire și protecție din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe, însă acesta, așa cum am arătat în numărul anterior, nu va fi exonerat de răspundere față de cei vătămați în cazul unui accident de muncă produs din culpa sa. În cazul microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici, în care se desfăsoară activități fară riscuri deosebite, angajatorul își poate asuma el însuși atribuțiile din domeniul securității și sănătății în muncă pentru realizarea măsurilor de protecție. De asemenea, trebuiesc luate măsuri pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităților și mărimii întreprinderii.
Lucrătorii trebuie să fie instruiți pentru a avea posibilitatea să oprească lucrul și/sau să părăsească imediat locul de muncă și să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav și iminent. Aceștia nu pot fi obligați să reia lucrul în cazul în care există în continuare un pericol grav și iminent. Spre exemplu, în cazul apariției unor fisuri semnificative în zidul clădirii unde își deșfășoară activitatea, lucrătorii nu pot fi constrânși să lucreze în continuare întrucât există riscul de colaps al clădirii. Totodată, aceștia nu pot fi sancționați sau prejudiciați în vreun fel, atunci când părăsesc locul de muncă din cauza unui pericol grav și iminent.
În cazul în care aceste dispoziții nu sunt respectate, lucrătorii care au suferit o vătămare sau o diminuare a capacității de muncă ori, în cazul unui deces, moștenitorii legali, au posibilitatea de a obține daune morale și materiale pentru prejudiciile suferite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!