Între sutele de milioane de mame de pe planetă sunt unele care reţin în mod deosebit atenţia. Celebritatea lor, coroborată cu cea a soţilor se răsfrânge şi asupra copiilor, care ajung să fie nişte răsfăţaţi ai presei.
Cupluri cu mare notorietate, în sensul că protagoniştii şi-au făcut un nume încă dinainte de a fi împreună, se întâlnesc şi în zona sportivă.
Matteo Ferrari şi Aida Yespica
El a fost component al Squadrei Azzura, iar acum joacă fotbal pentru Beşiktaş Istanbul. S-a născut în Algeria, din tată italian şi mamă din Guineea.
Ea a fost Miss Venezuela şi l-a urmat l-a Istanbul, împreună cu fiul lor de un an şi jumătate, Aron.
Ilary Blasi şi Francesco Totti
Top-modelul italian şi atacantul lui AS Roma şi al naţionalei Italiei s-au căsătorit în 2005. Au împreună un băiat, Cristian (5 ani), şi o fată, Chanel (3 ani).
Caroline Celico şi Kaka
Cei doi se cunosc încă din copilărie şi s-au căsătorit când aveau 23 de ani. Primul lor copil, Luca Celico Leite, li s-a născut pe 10 iunie 2008, la Sao Paulo.
Jaciara şi Deco
Fotbalistul lui Chelsea era căsătorit când a întâlnit-o pe Jaciara, la o petrecere, în localitatea braziliană Salvador. A divorţat, lăsându-i pe cei doi copii cu prima soţie, iar din ulteriorul mariaj cu Jaciara au mai rezultat un băiat şi o fată.
În prezent, Jaciara este din nou însărcinată.
Claudine Palmer şi Robbie Keane
Atacantul irlandez şi-a făcut un nume în Anglia, unde a evoluat ani cu succes pentru Tottenham, însă după şase sezoane gruparea londoneză a ales să-l împrumute în Scoţia, la Celtic Glasgow. Totuşi, când a venit vorba să se însoare, Robbie şi-a ales o fată din ţara natală, şi nu orice fată, ci pe o fostă Miss Irlanda.
Robert Ronan Keane este numele băiatului lor, născut pe 10 mai 2009.
Cora-Caroline Brinkmann şi Ralph Schumacher
Unicul fiu al celor doi, David, are deja opt ani şi jumătate. Cora a fost model, iar înainte de a-l cunoaşte pe cel mai mic dintre fraţii Schumacher a pozat în reviste pentru bărbaţi.
Louise Redknapp şi Jamie Redknapp
Jamie are 17 selecţii în naţionala Angliei, însă ultima a fost în 1999. Mai cunoscuţi decât el sunt vărul său, Frank Lampard, care joacă la Chelsea, şi unchiul său, Harry, care antrenează pe West Ham. El se revanşează cu soţia Louise, cu care are doi copii.
Susana Werner şi Julio Cesar
Ea este acum soţia unui finalist al ediţiei 2010 a Ligii Campionilor, portarul lui Inter, dar înainte a fost soţia unui campion mondial, ea fiind căsătorită şi cu starul brazilian Ronaldo.
Cu Julio Cesar, Susana are doi copii, Cauet şi Giulia.
Victoria şi David Beckham
Este poate cel mai cunoscut cuplu din lumea sportului, vreme de mai bine de un deceniu fiind intens mediatizat. Sunt şi un exemplu de statornicie familială. Cei doi s-au căsătorit în 1999, iar între timp li s-au născut trei fii.
Vanessa şi Kobe Bryant
Natalia Diamante Bryant şi Gianna Maria-Onore Bryant sunt fetele pe care pivotul lui LA Lakers le are cu Vanessa. Statornicia cuplului nu a fost zdruncinată de scandalul sexual în care a fost implicat sportivul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!