Motivul invocat de Teo a fost legat de faptul că această funcţie îi răpeşte prea mult timp şi energie. Ea spune că acum speră să se ocupe mai mult de emisiunea sa de pe Romantica, precum şi să-şi petreacă mai mult timp alături de fetiţa sa, Maia, care tocmai a început grădiniţa.
Totuşi, jurnaliştii de la Gândul sugerează că adevăratul motiv pentru care Teo a renunţat la funcţie este audienţa postului TV, care nu a reuşit să depăşească 0,1%. Anul trecut, Teo Trandafir a declarat în emisiunea lui Robert Turcescu că a acceptat oferta lui Sorin Ovidiu Vântu de a conduce postul Romantica pentru că i s-a părut o mare provocare. Ea a povestit atunci şi cum a decurs negocierea cu Vântu: “Oferta domnului Vintu s-a bazat pe un principiu sănătos: Eu nu ştiu câte parale faci dumneata. Urmează să demonstrezi”, a declarat Teo.
Iată că, la un an de la acea negociere, Teo rămâne la Romantica doar cu propria emisiune, renunţând la funcţia de manager. Iar, dacă luăm în calcul faptul că a renunţat la postul de director pentru că fata sa a început grădiniţa, rămâne de văzut ce se va întâmpla şi cu emisiunea realizată de ea atunci când fata sa va începe şcoala.
Citiți principiile noastre de moderare aici!