Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la prezentarea unui raport privind situaţia romilor, că aceştia nu sunt respinşi de societate şi a menţionat că mulţi români apreciază obiceiurile, cântecele şi soliştii acestei etnii, el dându-l ca exemplu pe Adi Minune.”Cred că la 99% dintre românii care nu aparţin unei etnii le plac cântecele romilor, le plac nunţile făcute de romi, le place să audă, poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă mă gândesc de la Adi Minune până la oricine, le plac manelele… Deci nu este o respingere în societate a ceea ce provine de la romi”, a declarat Traian Băsescu.
“După părerea mea, având în vedere că domnul preşedinte, din ce am văzut eu la televizor, am văzut că se pricepe la dans, am văzut că le are cu dansul. Avându-le cu dansul, înseamnă că domnul preşedinte are şi ureche muzicală, pentru că nu te poţi apuca să dansezi dacă nu ştii”, a declarat Guţă.
Acesta a vorbit despre manele, spunând că sunt un stil care se adaptează distracţiei din ziua de azi.
“Manelele, la ora actuală, a cucerit toate vârstele, de la copil până la omul care se poate mişca, pentru că manelele e un gen de muzică foarte dansant, bazat, ca sound, foarte mult pe partea de percuţie şi un argument e faptul că eu cel puţin am cântat la diferite genuri de oameni, de la omul de rând la omul sărac, la omul bogat, la omul care s-a considerat intelectual. Am cântat la toate categoriile sociale de oameni. Au fost şi oameni care au negat faptul că ascultă sau că se distrează pe manele, dar, după un pahar-două, a dat drumul la viaţă. Într-adevăr, stilul face faţă şi se adaptează la ceea ce se cere azi ca şi distracţie”, a precizat cântăreţul.
Referitor la declaraţia preşedintelui Băsescu, Guţă a spus: “Dânsul (Traian Băsescu, n.r.) cred că s-a aliniat majorităţii. Şi cred că a pronosticat o cifră foarte aproape de adevăr. Peste 90% din ţară se distrează, se simt bine pe acest gen. (…) Dacă manele au reuşit, în ciuda faptului că se spune că suntem fără şcoală, fără cultură, într-un cuvânt, că suntem inculţi, am reuşit, prin textele noastre, să cântăm viaţa de zi cu zi aşa cum e ea şi să ne adresăm oamenilor pe înţelesul lor. Manelele are linii melodice foarte melodioase şi foarte bine gândite ca şi conţinut pe linie melodică. Iar pentru cei care nu iubesc manelele, eu nu am nimic cu nimeni, dar ar trebui să fie lăsaţi în pace şi cei care ascultă manele, să nu mai fie acuzaţi că dacă asculţi manele eşti ţigan”, a concluzionat Guţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!