Lee s-a mutat împreună cu fostul său coleg de trupă, Simon Webbe. Ryan şi Samantha s-au cunoscut prin intermediul site-ul de socializare MySpace.
Tânăra, însărcinată în luna a cincea, a rămas singură, cu inima zdrobită, după cum povestesc prietenii apropiaţi.
„E destul de urât să fii părăsit în orice moment, dar acum, când e însărcinată, e oribil. Toate speranţele sale în vederea fomării unei familii, au dispărut iar acum a rămas cu ochii plini de lacrimi. E distrusă, nu ştie ce să facă!”, a concluzionat un bun prieten al Samanthei.
Cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an. Samantha a postat poze incitante pe pagina sa de My Space iar Lee a căzut pradă frumuseţii sale.
Prietenii lui Lee dar şi familia sa au rămas fără cuvinte când au aflat că după doar câteva luni de relaţie cei doi vor avea un copil şi au de gând să se căsătorească.
„Se cunoşteau de doar câteva luni, nu ne-am aşteptat să-l vedem că se aşează la casa sa prea curând”, a declarat pentru The Daily Mail un prieten apropiat al cântăreţului.
Luna trecută Samantha a fost aproape de Lee în cadrul procesului de atac intentat de un şofer de taxi pe care artistul l-a lovit. În urma verdictului cântăreţul a fost condamnat la plata a 500 de lire sterline drept daune.
Liliana Ianculescu
Trimite articolul
XUn porc,un iresponsabil.
Lee bine a facut k a parasit-o pe Samantha!Asta ii o proasta care crede k daca e insarcinata cu nu stiu cine crede k LEE se va casatori cu ea.Sigur k nu e copilul lui.Nu are cum!Lee I love you!
deci…lee nu a fost prea dragutz la faza asta…insa samantha ar fi trebuit sa stie k lee nu rezista prea mult timp cu o fata…asa k ar fi trebuit sa se gandeasca de 2 ori inainte de a ramane insarcinata. oriqm eu ma bucur k nu s-a ksatorit cu ea iar kt despre copil cred k ii va plati o pensie alimentara…