Newman a hotărât în luna august să renunţe la chimioterapia prescrisă împotriva cancerului pulmonar şi să părăsească spitalul în care fusese internat.
Dorinţa lui Paul Newman a fost de a muri acasă, în Connecticut, după ce medicii i-au spus că mai are de trăit doar câteva săptămâni.
Presa americană anunţa în august că Newman mai are doar câteva săptămâni de trăit şi că îşi doreşte să se întoarcă acasă la soţia sa, Joanne Woodward.
Paul Newman s-a născut pe 26 ianuarie 1925. De-a lungul carierei sale a fost nominalizat de zece ori la premiile Oscar. Actorul, care a jucat în peste 70 de filme, a câştigat un Oscar în 1987 pentru “Culoarea banilor”. În 1985, Newman a primit premiul pentru cel mai bun actor la Cannes, pentru rolul din filmul “Lunga vară fierbinte”, în regia lui Martin Ritt.
Newman a apărut pe ecrane ultima dată în 2002, alături Tom Hanks, în filmul “Drumul spre pierzanie”. Ulterior, şi-a împrumutat vocea pentru a da viaţă personajului Doc Hudson din lungmetrajul animat “Maşini”, realizat de Disney şi Pixar.
Actorul Paul Newman a murit
Reactualizat la:
Actorul şi regizorul american Paul Newman a încetat din viaţă la 83 de ani, din cauza unui cancer la plămâni, potrivit CNN. <dia width="950" height="630" alt="Paul Newman 29.09.2008"><a href="about:blank" onclick="return open_window( /bildserie/all/Paul_Newman_29_09_2008/index.shtml , SERIE ,950,630)"><img src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" border="0" width="13" height="10" alt="Paul Newman 29.09.2008" /></a></dia>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care vor să-și alimenteze mașina cu motorină trebuie să știe că miercuri, 19 martie, prețul acesteia a coborât ușor sub 7,40 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
16 patiserii din județ au fost controlate săptămâna trecută de către inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La fiecare ploaie care aducea cantități mari de apă, zona intersecției de la magazinul Crișul se transforma într-un veritabil lac, datorită incapacității sistemului de canalizare stradal de a prelua volumul mare de apă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea informează cetățenii că, pe durata lucrărilor de modernizare din interiorul sediului instituției, Direcția Patrimoniu, Direcția Tehnică și Direcția Management Proiecte cu Finanțare Europeană și-au mutat temporar activitatea în alte locații.
România
Tânărul în vârstă de 32 de ani a pregătit o supă cremă de brocoli cu somon afumat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!