„După 1 octombrie vom avea un număr unic, de tip 112, cu prefixul judeţului, pentru sesizările primite de la populaţie. Va fi un număr Romtelecom, gestionat de către Poliţie cu program non-stop. Sesizările ce ţin de Primărie vor fi rezolvate a doua zi, iar la cele ce cad în sarcina Poliţiei se va răspunde pe loc”, declară Bolojan.
Numărul unic va fi cu apel gratuit, iar abonamentul lunar se va ridica la 260 euro+TVA.
Parcare cu SMS şi bip!
În altă ordine de idei, o dată cu începutul acestei luni Primaria le pune la dispoziţie orădenilor o nouă modalitate de parcare a maşinii: prin SMS. Redăm în continuare explicaţia oferită de către municipalitate cu privire la modul în care funcţionează noul sistem: „Pentru a va inregistra in sistem va rugam sa trimiteti prin SMS la 1202 urmatorul mesaj: OR CONT nr masina. Exemplu: OR CONT BH01PMO. Cu acest mesaj se crează un cont pe internet la adresa www.tpark.ro si veti fi inregistrat in baza de date a sistemului cu numarul de telefon si numar de masina. Înregistrarea în sistem se poate face şi prin internet la adresa www.tpark.ro. Încărcarea creditului se face pe bază de vouchere (bonuri cu valoare fixă). Pentru încărcare cont trebuie sa trimiteţi un SMS la 1202 cu mesajul: OR nr.voucher.
Exemplu: OR 1234567891234. Nr. voucher se obţine prin răzuirea voucherului la poziţia Cod încărcare.
Voucherele cu valoare de 10 lei, 20 lei sau 30 lei se distribuie prin chioşcurile de difuzare a presei şi la Serviciul Gestionare Parcări str. Independenţei nr.11”.
Un aspect nerelevat în comunicatul Primăriei: în momentul parcării, cetăţenii vor efectua un apel la numărul de telefon alocat zonei A, B sau C. La fel, atunci când pleacă din loc. Apelurile sunt netaxate şi rolul lor e doar aceasta de a declanşa contorul descrescător al creditului. SMS-urile sunt însă contra-cost: 10 eurocenţi. Sistemul se aplică deocamdată în reţelele Vodafone şi Orange.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!