În urma sesizărilor sosite pe adresa oficială de e-mail a organizatorilor selecţiei naţionale Eurovision 2008, dar şi pe forumul deschis pe site-ul TVR, potrivit cărora piesa câştigătoare “Pe o margine de lume” (muzica.: Andrei Tudor; text.: Andreea Andrei, Adina Şuteu, interpret.: Nico şi Vlad Miriţă) ar fi plagiat piesa “La magia del Corazon” (interpretată de David Bustamante şi David Demaria), organizatorii au solicitat întrunirea Comisiei Profesionale a UCMR-ADA, pentru analizarea acestei situaţii.
Comisia Profesională a UCMR-ADA, formată din Horia Moculescu (preşedinte), Viorel Gavrilă (membru) şi Eugen Rotaru (membru), a constatat, în urma audiţiei celor două piese şi a analizării acestora, că acuzaţiile de plagiat aduse piesei interpretate de Nico şi Vlad Miriţă sunt nefondate. “În ciuda asemănării a şase note muzicale de la începutul refrenelor celor două opere muzicale, piesa «Pe o margine de lume» nu poate fi considerată un plagiat al piesei «La magia del Corazon» întrucât, în întregul lor, cele două opere muzicale sunt diferite”, notează comisia în referatul încheiat în urma analizei.
Ca urmare, TVR a decis demararea promovării la nivel internaţional a piesei câştigătoare.
Luni, 25 februarie, cei doi interpreţi îşi încep turneul de promovare a piesei “Pe o margine de lume” la Atena, unde urmează să o prezinte la finala naţională din Grecia.
Finala selecţiei naţionale Eurovision, organizată de Societatea Română de Televiziune şi difuzată, sâmbătă seara, la TVR1, a fost câştigată de Nico şi Vlad Miriţă, piesa “Pe o margine de lume” urmând să reprezinte România la semifinala internaţională Eurovision Song Contest de la Belgrad, Serbia, din luna mai.
Nico şi Vlad Miriţă au obţinut un total de 271 de puncte din partea juriului şi din partea publicului. Cei doi s-au clasat pe primul loc şi în preferinţele publicului şi în cele ale juriului. Potrivit datelor furnizate de televoting, Nico şi Vlad Miriţă au acumulat 8.277 de voturi telefonice (echivalentul a 144 puncte).
Citiți principiile noastre de moderare aici!