Cu titlu de pionerat, Hollywood Multiplex Bucuresti si CinemaPRO le vor oferi spectatorilor lor, incepand cu 1 mai, cea mai buna rezolutie a imaginii, un contrast excelent si cromatica perfecta a filmelor favorite, urmand ca acestor standarde sa li se alature de vineri, 15 mai si Lotus Oradea.
Cinematografele din Romania traiesc in aceste momente, schimbarea. Pelicula trece pe un loc secundar in favoarea formatului digital si a tehnologiei 3D. Formatul digital a suferit si el, la randul lui, o noua evolutie: de la 2K la 4K, acestia fiind parametrii celor mai evoluate tehnologii digitale implementate de catre cinematografele din intreaga lume.
Desi in acest moment tendinta este ca toate cinematografele din Romania sa implementeze tehnologia digitala 2K, un viitor ce nu inseamna mai mult decat doi-trei ani, va presupune, in mod cert, implementarea tehnologiei 4K.
Deja exista productii care sunt filmate in 4K (Che The Argentine sau Guerilla), urmatorul film James Bond va avea imagini 4K, iar in cativa ani majoritatea productiilor vor fi filmate in 4K.
Implementarea tehnologiei 4K va contribui in mod cert la cresterea consumului de cinema datorita calitatii exceptionale a imaginii proiectate. Si daca pana acum conta unde stai in sala de cinematograf ca sa poti vedea mai bine, din acest moment spectatorul roman se poate aseza unde doreste si va vedea la fel de bine, fara a mai avea dureri de cap si ochii obositi la final.
Citiți principiile noastre de moderare aici!