“Este momentul în care vom vedea dacă oamenii iubesc într-adevăr Windows”, au subliniat reprezentanţii grupului, arătându-se mai degrabă încrezători după efectele pozitive înregistrate ca urmare a versiunilor experimentale testate progresiv de opt milioane de persoane din întreaga lume începând din ianuarie.
Microsoft, ale cărui sisteme de operare sunt instalate pe aproape 90% din PC-urile din lume, aprecia că “zeci de milioane de consumatori şi entuziaşti vor intra în istoria Windows”, prin participarea la festivităţile de lansare din lume.
Numai în Marea Britanie, reprezentanţii grupului spuneau că au primit mai mult comenzi de pre-rezervare decât editorul ultimului roman despre aventurile lui Harry Potter.
În Franţa, grupul se baza pe 5.000 de participanţi la festivităţile sale de lansare, pentru care Microsoft furniza o versiune de Windows 7 şi un ansamblu de jocuri şi autocolante.
De asemenea, în premieră mondială a fost deschis “Windows Cafe” în centrul Parisului. Această zonă de experienţe şi de descoperiri ar urma să rămână deschisă cel puţin până la Crăciun, a declarat directorul general al diviziei pentru consumatori şi online a Microsoft Franţa, Olivier Marcheteau.
La San Francisco, un club de noapte a fost rezervat pentru această ocazie, care a coincis cu conferinţa Web 2.0, în timpul căreia invitaţii au primit versiunea programului. Directorul general Steve Ballmer trebuia să participe la lansarea de la miezul zilei de la New York.
În acelaşi timp, lansarea programului a coincis cu deschiderea primului său magazin de vânzare a produselor în Arizona, unde consumatorii pot cumpăra console Xbox, aparate de tip walkman, calculatoare şi telefoane portabile. Un al doilea magazin Microsoft ar trebui să fie deschis în nordul Californiei săptămâna viitoare.
Chiar dacă analiştii din piaţă sunt sceptici privind impactul lansării Windows 7, pentru Microsoft aceasta reprezintă o provocare majoră, în condiţiile în care Windows i-a adus 14,7 miliarde dolari în 2008, respectiv 28% din cifra totală de afaceri, precum şi jumătate (10,9 miliarde dolari) din profit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!