Motivul este unul simplu: mai multa mobilitate si mai mult spatiu pe birou, la aceleasi performante.
Mai mult, preturile laptopurilor au scazut semnificativ in ultimii ani.
Ceconteaza cel mai mult
Specialistii de la site-ul Yahoo Tech au trecut in revista cele mai importante elemente care trebuie analizate in momentul in care ne alegem un laptop. Iata care sunt acestea:
Dimensiunea si performantele ecranului. Cu cat un laptop are ecranul mai mare, cu atat experienta vizuala va fi mai buna. Trebuie tinut cont insa de faptul ca, desi pare paradoxal, laptopurile cu ecran foarte mare sau foarte mic sunt si cele mai scumpe.
Pe deasupra, este de preferat ca monitorul sa foloseasca tehnologia LED (Light Emitting Diode) si nu pe cea bazata pe tuburi fluorescente, mai veche. LED asigura mai multa luminozitate si mai putin consum de energie.
Procesorul si memoria RAM (Random Acces Memory). Este de preferat sa optati pentru un laptop care are procesor multicore (cu mai multe nuclee).
Pentru a economisi bani, evitati sa optati insa pentru cele mai noi procesoare de acest gen. Un alt sfat este sa instalati cat de mult RAM va permite computerul sau cat de mult va permite buzunarul. Astazi, 1 GB de RAM este un minim necesar pentru a rula cele mai noi aplicatii.
Autonomia bateriei. Este un element de care trebuie sa tineti cont. In medie, laptopurile au o autonomie anuntata a bateriei in jur de doua ore. De cele mai multe ori ea este mai redusa. Un laptop fara o baterie puternica isi pierde cea mai importanta caracteristica: mobilitatea.
Sistemul de operare. Majoritatea laptopurilor noi au instalat sistemul de operare Windows Vista, care exceleaza la capitolul grafica, insa consuma multe resurse.
Orice specialist ar alege Windows XP, fara indoiala, pentru a spori viteza sistemului. Alte variante demne de luat in considerare sunt distributii de Linux precum Ubuntu, Mandriva sau Red Hat.
Hard diskul. Cel mai bun hard disk al momentului pentru un laptop este cu siguranta unul care nu presupune parti in miscare (SSD – Solid State Drive). Asta deoarece hard diskul este sensibil la socurile pe care laptopul, fiind un dispozitiv mobil, le suporta de-a lungul timpului. Insa un astfel de dispozitiv ridica pretul laptopului, asa ca este de preferat un hard disk clasic, cu capacitate cat mai mare de stocare. Ideal ar fi peste 80 GB.
Unitatea optica. Cei cu pretentii pot opta pentru un laptop care incorporeaza o unitate optica Blu-ray sau HD-DVD, pentru a vizualiza continut grafic de inalta calitate. Aceste dispozitive ridica destul de mult pretul unui computer portabil. Pentru cei fara pretentii foarte mari, un inscriptor de DVD-uri este mai mult decat suficient.
Placa video. Este un element care de multe ori nu este luat in seama de cei care cumpara un laptop. Daca doriti insa sa rulati sistemul de operare Vista sau jocuri de ultima generatie, cu siguranta acesta va trebuie sa aiba o placa video cu performante peste medie.
In acest caz, aceasta trebuie sa aiba o memorie video de cel putin 512 MB. Mai mult, aveti grija sa nu fie integrata pe placa de baza a laptopului, ci optati pentru una separata, cu toate ca aceasta se traduce prin costuri suplimentare.
Conexiuni fara fir. Facilitati precum Bluetooth, Infrared (infrarosu) sau wireless network (retea fara fir) nu mai sunt cerinte deosebite la un laptop in 2007. Acestea va vor fi de un real folos pentru a scapa de spaghetele pe care le formeaza diferitele cabluri de conectare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!