„Înarmaţi” cu pancarde cu mesaje antidrog, liceenii au străbătut distanţa dintre magazinul Crisulşi Agenţia CFR de pe Republicii, împărţind pliante trecătorilor.
„Încercăm să sensibilizăm tinerii orădeni, spre a nu consuma droguri. Împărţim pliante trecătorilor şi ne propunem să îi convingem pe orădeni să nu folosească droguri”, spune Ioan Radu, asistent social la Fundaţia Încrederea.
„Prin această acţiune încercăm să conştientizăm opinia publică de pericolul pe care îl reprezintă consumul de droguri. Ne bucură foarte mult faptul că iniţiativa a fost a elevilor. Asta înseamnă că activităţile noastre de prevenire în şcoli au succes şi înseamnă că sunt conştienţi de pericolul pe care îl reprezintă drogurile”, spune Călin Pop, asistent social la Centrul Antidrog Bihor.
Acţiunea face parte din proiectul „Campionii nu folosesc droguri”, iniţiat de Colegiul Partenie Cosma, în colaborare cu Fundaţia Încrederea şi Centrul Antidrog Bihor.
„Mărşăluim împotriva drogurilor. Vrem să încurajăm adolescenţii să spună nu drogurilor”, spune Daniela, una dintre participantele la marş.
„Am cunoscut tineri care foloseau droguri. Ziceau că se simţeau bine în momentele alea, mi-au propus şi mie, dar am rezistat tentaţiei, e mai bine aşa”, povesteşte un alt elev.
Ovidiu Morcan
Citiți principiile noastre de moderare aici!