„Simţim că este vremea potrivită pentru a face o altă investiţie importantă în creatorii noştri”, a anunţat şeful conţinutului original al YouTube, Alex Carloss. Vestea vine în continuare strategiei YouTube de a face investiții pentru lansarea unor canale originale.
Alex Carloss a precizat că unele dintre persoanele populare vor fi ajutate să își îndeplinească ambițiile, iar YouTube va livra un material nou milioanelor de fani de pe această platformă.
„Orice creator de conţinut poate spune că a produce un conţinut nou competitiv nu este uşor şi ne aşteptăm să învăţăm mult în timpul acestui proces. Vom experimenta cu noi formate şi idei. Ne vom murdări mâinile. Vom face şi câteva greşeli. Dar, împreună, sperăm să creăm un nou conţinut fantastic pentru YouTube”, a explicat Alex Carloss.
Carloss nu a anunțat care sunt vedetele de pe YouTube care vor beneficia de această investiţie şi nici câţi bani vor fi alocaţi pentru această iniţiativă.
În 2011 a fost lansat primul canal original al YouTube în SUA, iar în octombrie 2012, această iniţiativă a fost extinsă şi în Europa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!