„Întregul guvern s-a mobilizat pentru a ajuta populaţia în acest moment dificil”, a declarat Beto Richa, guvernatorul statului Parana. Acesta a deblocat şase milioane de reali (aproape două milioane de euro) pentru ajutorarea sinistraţilor şi restabilirea furnizărilor de curent electric şi apă potabilă.
În urma ploilor puternice, volumul de apă de la celebrele cascade din apropierea Foz do Iguaçu, la frontiera cu Argentina, era de 30 de ori mai mare decât în mod normal luni, cu 47,5 milioane de litri de apă pe secundă, potrivit companiei Copel.
În statul Santa Catarina au fost afectate cel puţin 16.000 de persoane din 24 de oraşe inundate.
Circulaţia rutieră a fost interzisă pe nouă drumuri.
Capitala statului Parana (Curitiba), unde s-a cazat naționala Spaniei duminică seara, a fost mai puțin afectată decât alte orașe.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!