Gennady Korotkevich a primit 15 000 de dolari pentru clasarea pe primul loc. Google Code Jam este un concurs internațional organizat de Google pentru a descoperi talente care să lucreze pentru companie.
Competiția a durat 4 ore, iar concurenții au reprezentat țările: SUA, China, Japonia, Ucraina, Polonia, Rusia, Coreea, Cehia, Bulgaria, Brazilia și Belarus.
Aproximativ 20 000 de programatori au participat la selecțiile online, iar 25 au ajuns în finala de la LA. Evgenii Kapun, din Rusia, s-a clasat pe locul al doilea, iar bronzul i-a fost înmânat lui Yuzhou Gu, din China.
Nicio femeie nu a participat la concursul organizat de Google, însă compania a anunțat că în viitor va fi și Code Jam pentru femei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!