Instrumentele aflate la bordul roverului marţian Curiosity au detectat azot sub formă de nitrat (NO3), un element esenţial al vieţii.
Nitraţii reprezintă o categorie de molecule care conţin azot sub o formă ce poate fi utilizată de către organismele vii, a explicat agenţia spaţială americană. Această descoperire a adus astfel o dovadă în plus a faptului că Marte a reunit în trecut condiţii propice pentru existenţa vieţii.
Azotul este indispensabil pentru toate formele de viaţă cunoscute, întrucât el reprezintă un element-cheie pentru molecule mai mari, precum ADN-ul, care codifică instrucţiunile genetice ale vieţii. Pe Terra, ca şi pe Marte, azotul se află în stare gazoasă în atmosferă, sub forma a doi atomi ataşaţi unul de altul care, astfel, nu pot să se combine prea uşor cu alte molecule.
Însă atomii de azot trebuie să fie ori singuri, ori fixaţi de molecule de oxigen, pentru a putea genera acele reacţii chimice care sunt indispensabile vieţii.
O moleculă de nitrat, alcătuită dintr-un atom de azot şi trei atomi de oxigen, reprezintă o sursă de azot deja fixat şi care poate astfel să se combine apoi cu o varietate de alţi atomi şi de molecule.
Totuşi, oamenii de ştiinţă americani au subliniat faptul că nu există deocamdată niciun indiciu care să sugereze că acele molecule de nitrat, descoperite de un instrument aflat la bordul roverului marţian Curiosity, ar proveni de la un organism viu. Suprafaţa lui Marte este în prezent complet neospitalieră pentru orice formă de viaţă cunoscută.
Potrivit oamenilor de ştiinţă de la NASA, acei nitraţi sunt foarte vechi şi au rezultat din procese non-biologice, cum ar fi de exemplul impactul cu asteroizi sau producerea de fulgere pe Marte, într-un trecut îndepărtat.
Robotul Curiosity, cel mai sofisticat robot explorator trimis vreodată de oameni pe o altă planetă, realizat cu un cost total de 2,5 miliarde de dolari, este operat de inginerii de la NASA din Laboratorul Pasadena din California.
Sursa: Descopera
Citiți principiile noastre de moderare aici!