Acesta plutește de ceva vreme pe orbita Terrei, va reintra în atmosferă şi va cădea, în ocean, la aproximativ 65 de kilometri de Sri Lanka.
WT1190F este numele deșeului spațial care o lungime de doi metri.
Potrivit revistei Nature, deșeul ar putea fi un modul al unei rachete sau un panou spaţial abandonat în timpul unei misiuni lunare recente.
Deșeul ar urma să ajungă pe Terra pe 13 noiembrie, ora 8:20 (ora României), dar este foarte probabil să ardă la intrarea în atmosferă.
„WT1190F este o «specie» rară. Cercetătorii urmăresc în prezent doar vreo 20 de obiecte artificiale pe orbite îndepărtate. Există probabil tot atât de multe deşeuri spaţiale în jurul sistemului Terra-Lună, însă este imposibil să se determine numărul exact al acestora. Prezenţa perturbatoare a Soarelui şi a Lunii au obligat probabil WT1190F să urmeze o altă traiectorie, care îl va face să se autodistrugă în atmosferă”, a precizat Gareth Williams, astronom la Minor Planet Center din cadrul Universităţii Cambridge din Statele Unite.
Sursa: Descopera
Citiți principiile noastre de moderare aici!