Ronnie Lee Gardner, în vârstă de 49 de ani, va fi ultimul american a cărui pedeapsă cu moartea va fi dusă la împlinire de către un pluton deexecuţie, scrie Sky News.
Americanul a fost condamnat la moarte în urmă cu 25 de ani, după ce a ucis două persoane. El a cerut de curând să i se anuleze pedeapsa capitală, însă solicitarea sa a fost respinsă. Ronnie Lee Gardner va fi ucis vineri, în statul Utah.
Plutoanele de execuţie au fost scoase de Statele Unite în afara legii în 2004, însă legislaţia nu se aplică retroactiv. Astfel, Gardner a putut alege această formă de execuţie în locul injecţiei letale.
Gardner nu va sta în picioare, ci aşezat pe un scaun, iar cei cinci membri ai plutonului de execuţie îl vor împuşca din spatele unui zid cu găuri, prin care îşi vor băga armele. Condamnatului i se va lipi o ţintă de piept, iar capul îi va fi acoperit de o cagulă. Cei cinci călăi, dintre care doar patru vor avea puştile încărcate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!