Oamenii de ştiinţă din California susțin că bio-bateria ar putea fi folosită curând pentru alimentarea cu energie a unor aparate precum monitoare cardiace, ceasuri digitale şi poate chiar telefoane mobile. Aceasta este alimentată de un compus chimic, acidul lactic, produs de muşchi în timpul efortului susţinut, care apare în mod natural în transpiraţie.
„În acest moment, tehnologia nu ne permite să obţinem multă energie – doar patru microwaţi. Dar lucrăm să o îmbunătăţim astfel încât să putem alimenta dispozitive electronice mici”, a declarat Wenzhao Jia, doctor de la University California, San Diego.
Bio-bateria a venit în urma unor încercări de a crea un monitor portabil pentru citirea nivelului de acid lactic din organism. Sportivii care se antrenează intens au nevoie să ştie nivelul de acid lactic pentru a-şi putea evalua efortul şi evoluţia. În prezent, monitorizarea se face analizând sângele, procedeu mai îndelungat şi anevoios.
Pentru a realiza un test rapid şi mai puţin invaziv, cercetătorii au imprimat un senzor de acid lactic pe o hârtie utilizată pentru tatuajele temporare. „L-am purtat eu însămi, nici nu-l simţi. Chiar e ca un tatuaj. Nu este destinat exclusiv sportivilor profesionişti. Majoritatea oamenilor care fac exerciţii fizice vrea să ştie cum îşi poate îmbunătăţi programul de exerciţii. Putem măsura ritmul cardiac, dar combinarea unor date despre reacţiile fizice ale corpului cu informaţii despre ce se întâmplă din punct de vedere chimic, poate furniza o imagine de ansamblu a evoluţiei din punct de vedere a stării de solicitare a corpului”, a completat Wenzhao Jia.
Cercetătorii nu s-au oprit aici. Au transformat senzorul într-o baterie alimentată cu transpiraţie. Au reuşit acest lucru încorporând în dispozitiv o enzimă care reacţionează cu compuşii chimici din transpiraţie, generând un curent electric slab.
A fost încheiat deja un parteneriat cu o companie care să dezvolte produsul, iar principala provocare este găsirea unei soluţii de amplificare a curentului generat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!