Un tribunal de primă instanţă a respins, în 2013, cererea asociaţiei pentru protecţia animalelor Non Human Rights Project care solicita ca aceste animale să fie recunoscute „ca persoane, din punct de vedere legal”, cu scopul ca patru dintre primate, aflate în prezent în statul New York, să poată să ajungă într-un sanctuar natural unde ar trăi în libertate tot restul vieţii.
Asociația a făcut apel, iar miercuri şi-a prezentat argumentul în favoarea lui Tommy, unul dintre cimpanzei.
„Nu aşteptăm o decizie mai devreme de 4-6 săptămâni”, a adăugat Non Human Rights Project.
Știinţa, dreptul şi istoria au dovedit că cimpanzeii sunt autonomi, au conştiinţă de sine şi sunt capabili de empatie, calităţi care „stabilesc statutul de persoană”, odată cu dreptul fundamental care îi este asociat, cel de a trăi în libertate, potrivit reprezentanţilor fundaţiei.
„Este important să notăm faptul că noi nu încercămn să acordăm drepturi umane cimpanzeilor. Noi pledăm pentru ca cimpanzeii să aibă drepturi ale cimpanezeilor, începând cu libertatea de mişcare”, au spus avocaţii Non Human Rights Project.
Kiko, Hercules şi Leo sunt ceilalți cimpanzei pentru care luptă asociația.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!