Potrivit unei organizaţii non-profit, primele teste realizate cu această injecţie contraceptivă, Vasalgel, au generat rezultate încurajatoare. Creatorii săi spun că noul medicament va fi ieftin, reversibil şi cu efecte de lungă durată.
Vasalgel este un hidrogel polimeric care este injectat în „canalul deferent” – tubul prin care trece sperma în drumul ei spre penis.
Gelul acţionează prin blocarea spermei, prevenind astfel sarcinile nedorite.
Reprezentanţii acesteia spun că procedura are acelaşi efect cu vasectomia, dar este mai puţin invazivă, întrucât nu este nevoie o intervenţie chirurgicală, iar canalul deferent este blocat cu gel, nu secţionat.
În timpul testelor realizate pe babuini, trei masculi au fost injectaţi cu Vasalgel. Fiecare dintre aceşti masculi a fost lăsat să trăiască în compania unui număr de 10-15 femele. După şase luni, niciuna dintre femele nu era gravidă. Testul se va încheia la sfârşitul acestui an.
Dacă rezultatele finale vor confirma aşteptările lor, creatorii gelului vor să înceapă să îl testeze pe pacieţi umani anul viitor.
Metoda este de asemenea reversibilă, deoarece, dacă pacienţii vor ca sperma lor să fie deblocată, un alt polimer poate fi injectat pentru a dizolva Vasalgel.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!