Evenimentul a fost unul inedit deoarece participanții au urmărit mare parte din spectacolul prezentării cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală Samsung Gear VR.
Specificații: card micro SD, încărcare wireless și rezistent la apă
Samsung Galaxy S7 are un display de 5,1 inchi și cântărește 152 de grame în timp ce S7 Edge măsoară 5,5 inchi și are 157 de grame. Procesoarele celor două telefoane sunt identice, ambele au opt nuclee, 4GB memorie RAM și spații de stocare care încep de la 32 de GB. Ca o noutate, memoria ambelor modele poate fi extinsă cu ajutorul unui card micro SD.
Telefoanele vor fi disponibile în patru culori, negru, alb perlat, auriu și gri.
Introducing the Samsung #GalaxyS7 and #GalaxyS7edge. Rethink what a phone can do.
Posted by Samsung Mobile on Sunday, February 21, 2016
La capitolul design sud-coreenii au venit cu mai multe linii curbate pentru ca telefonul să ofere un confort crescut în mână. „Datorită curbei duble de pe partea din spate, Galaxy S7 şi S7 edge vă oferă o senzaţie de confort atunci când le ţineţi în mână. Întregul design, de la liniile fluide la forma subţire, se îmbină pentru a oferi o senzaţie excelentă,” se specifică în prezentarea Samsung.
Camera principală este de 12 MP, iar cea frontală 5MP. Principalele atuuri ale camerei sunt focalizarea de tip Dual Pixel Sensor, Motion Panorama (imagini panoramice în mișcare), Motion Photo (surprinde cele trei secunde dinaintea momentului în care apăsaţi pe declanşator. De asemenea, puteţi alege ce moment doriţi să păstraţi ca fotografie statică) și Spotlight (alegeţi trăsăturile feţei pe care doriţi să le evidenţiati şi puneţi-le în valoare prin funcţia Spotlight în Beauty Mode. Intensitatea şi modalitatea evidenţierii pot fi ajustate pentru a obţine diferite efecte).
Bateria telefoanelor a fost extinsă de la 2550 mAh, cât avea un Galaxy S6, la 3 000 mAh pentru Galaxy S7 și 3 600 pentru S7 Edge. Chiar dacă bateriile au fost extinse, timpul de încărcare a fost micșorat, un S7 are nevoie de doar 90 de minute în timp de S7 Edge de 100 de minute. Pe lângă încărcarea clasică, noile modele vor putea fi încărcate și wireless. „Chiar şi fără cabluri, încărcarea este rapidă. Nu trebuie decât să aşezaţi Galaxy S7 sau S7 edge pe suport. Puteţi utiliza telefonul aşezat vertical chiar şi în timp ce se încarcă,” spun reprezentanții Samsung.
Cele două telefoane sunt rezistente la apă și praf, astfel că nu trebuie să vă mai faceți griji dacă doriți să scoateți telefonul din buzunar când afară plouă. Conform specificațiilor, noile modele rezistă sub apă până la 30 de minute, la o adâncime de 1,5 metri.
Colaborare cu Oculus și Facebook
Una dintre cele mai mari surprize de la Barcelona a fost prezența fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg. Acesta a urcat pe scenă și a anunțat o colaborare între Samsung, Oculus (ochelarii de realitate virtuală) și Facebook. Zuckerberg își dorește să integreze cât mai mult realitatea virtuală în Facebook.
Preț Samsung Galaxy S7 și S7 Edge și pre-comandă
Samsung Galaxy S7 și S7 Edge vor fi disponibile din 11 martie, iar cei care vor face o pre-comandă îl vor primi cu trei zile mai repede alături de un gear VR. Prețul de anunțat de reprezentații Samsung este de 699 de euro pentru S7 respectiv 799 euro pentru S7 Edge.
Citiți principiile noastre de moderare aici!