News Of the World susţine că Harry, beat criţă, ar fi încercat să lovească un paparazzi. Casa regală a oferit o explicaţie mult mai nevinovată – prinţul de fapt s-a împiedicat şi, în cădere, era să-l lovească pe fotograf. Oricum, fotografiile l-au pus din nou într-o lumină proastă pe băiatul cel mic al prinţului Charles, care de altfel apare periodic în ziarele de scandal.
Paparazii care l-au fotografiat pe prinţul Harry susţin că tânărul era atât de beat, că nici nu se mai putea ţine pe picioare. În poze, nepotul reginei Elisabeta a II a este surprins când se dezechilibrează şi cade, dar şi în timp ce este ajutat să se ridice. Într-unul dintre clişee, Harry apare cu mâinile întinse către un fotograf, care susţine că prinţul l-a înjurat, l-a împins şi a încercat să-l strângă de gât.
Casa Regală britanică a dat o altă explicaţie pozelor apărute în News of The World. Un purtător de cuvânt al prinţului a declarat că Harry s-a împiedicat de o bordură şi s-a prăbuşit peste unul dintre paparazzi. Fotografii cred însă că Harry s-a enervat pentru că a fost urmărit la o întâlnire cu o fostă prezentatoare de televiziune, pe care a scos-o la dans, în timp ce prietena lui lipsea din oraş.
În ultima vreme, tânărul prinţ, care a bătut un fotograf acum trei ani, părea că se mai cuminţise. Peste doar câteva săptămâni, turbulentul Harry va pleca în Irak, la Basra, cu regimentul lui, pentru o misiune de şase luni.
Trimite articolul
XE betin Harry asta,bravo.