Potrivit ziarului Mainichi Shimbun, consorţiul condus de gigantul MHI încearcă să pună la punct o aeronavă cu performanţe similare celor ale avionului american de tip F-35, pe care Japonia l-a ales la sfârşitul lui 2011 în vederea echipării armatei şi consolidării securităţii ţării într-un context regional de incertitudine şi tensiuni cu Coreea de Nord şi China.
Publicaţia evocă un proiect în valoare totală de 39,2 miliarde de yeni (286 de milioane de euro).
Ministerul Apărării va proceda ulterior la o serie de teste, pe o perioadă de doi ani, după care se va pronunţa în legătură cu o eventuală comandă la orizontul lui 2019, precizează aceeaşi sursă.
Conform articolului 9 al Constituţiei pacifiste din 1947, arhipelagul a renunţat pentru întotdeauna la război şi nu poate, teoretic, să se doteze cu capacităţi ofensive. Premierul Shinzo Abe a decis, la începutul lui iulie, să autorizeze Forţele de Autoapărare, care sunt unele dintre cele mai bine echipate din lume, să participe la operaţiuni militare externe cu scopul de a ajuta aliaţi, o premieră de la intrarea în vigoare a Constituţiei.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!