„Sigur este a mea?”, astea au fost cuvintele pe care le-a rostit Ben Ihegboro, un nigerian stabilit în Marea Britanie, când şi-a văzut pentru prima oară fetiţa. Asta deoarece atât el şi soţia lui sunt de culoare, pe când fetiţa lor, Nmachi Ihegboro, este blondă şi cu ochi albaştri.
Doctorii au precizat că nu este vorba despre un copil albinos, astfel că Nmachi Ihegboro a pus pe jar geneticienii din întreaga lume. Nici Ben, nici soţia sa, Angela, nu provin din familii în care a existat vreun reprezentant al rasei albe, astfel că naşterea lui Nmachi reprezintă un mister pentru toată lumea, informează The Sun
Cea mai plauzibilă ipoteză este producerea unei mutaţii necunoscute, a declarat Bryan Skyes de la Unviersitatea Oxford. „Regulile genetice sunt complexe, iar cercetătorii încă nu înţeleg ce se întâmplă în majoritatea cazurilor”, a declarat Skyes.
Ben şi Angela mai au doi copii, ambii de culoare, şi consideră că Nmachi (care înseamnă “Frumuseţe Divină” în nigeriană) reprezintă un miracol. “Este superbă şi o iubesc. Culoarea ei nu contează”, a declarat mama fetiţei.
Sursa: Realitatea
Citiți principiile noastre de moderare aici!