Bucătarul care se ocupa de festinul post Oscar este același, pentru al 24-lea an la rând: chef Wolfgang Puck de origine austriacă.
Puck a dezvăluit meniul care va fi servit in cea mai așteptată noapte de cei din industria cinematografica.
Peste 50 de feluri de mâncare, inclusiv mini-antreuri, precum mini-mazare, ravioli de morcovi cu trufe negre, un bar cu gustări-raw care va include parfait de caviar cu aur comestibil de 24 de karate, dar și băuturi inspirate de faimoasele macarons: negroni și mojito.
Meniul include 13,6 kilograme de praf de aur comestibil ce va fi servit celor peste 1.500 de celebritati care vor participa la bal, potrivit Reuters.
“Suntem cu totii incantati, chiar cred că este special pentru noi. De fiecare dată”, a spus bucătarul australian în vârstă de 68 de ani.
Echipa pe care o va coordona pentru a pregăti evenimentul are peste 1.000 de oameni. Vor fi serviți 800 de clești de crab și vor turna în 10.900 pahare vinul produs de crama lui Francis Ford Coppola.
“Atât timp cât Oscarurile nu s-au săturat de mine, nici eu nu m-am saturat de Oscaruri”, a spus Puck, adăugând că va pregăti și mâncare fără gluten sau vegană.
Ceremonia de decernare a premiilor Oscar are loc duminică, în Los Angeles.
Citiți principiile noastre de moderare aici!