La slujba care a avut loc la Biserica Sfântului Mormânt din Vechiul Oraș al Ierusalimului au luat parte mai mulți demnitari religioși, iar în ceea ce privește structura ce și-a recuperat culoarea ocru originală, restaurarea a avut loc după ce autoritățile israeliene au susținut că Biserica a fost declarată nesigură.
Potrivit tradiţiei, Iisus a fost întins pe o piatră cioplită ce provenea dintr-o peşteră calcaroasă după ce a fost crucificat de către romani în anul 30 e.n. sau, probabil, în anul 33. La 3 zile după moartea sa, a înviat, iar femeile care au venit să îi ungă trupul au constatat că mormântul era gol. Această piatră este acum anexată unei structuri numită Edicule (de la latinul aedicule, casă mică), care a fost, ulterior, reconstruită între anii 1808-1810 după ce a fost distrusă de un incendiu. Apariţia acestui mormânt oferă cercetătorilor o mare oportunitate de a studia ceea ce se consideră a fi, în religia creştină, cel mai sfânt loc. Analiza acelei pietre originale îi va ajuta să descopere nu numai forma originală a mormântului, ci şi cum a devenit un loc de venerare din momentul în care a fost identificat de către Elena, mama împăratului roman Constantin, în anul 326.
Biserica Mormântului Sfânt se află, în acest moment, în custodia a şase religii creştine: Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Armeană. Disputele între acestea au amânat restaurarea zonei timp de peste 200 de ani.
Newly restored shrine at Jesus s tomb reopened in Jerusalem. @TomCOEXhttps://t.co/couQk3FN6Tpic.twitter.com/BO8OzcIyKJ
— AFP Photo (@AFPphoto) March 22, 2017
Lucrările au costat 4 milioane de dolari, banii provenind din contribuțiile celor șase confesiuni care împart custodia bisericii, regele Abdullah al Iordaniei, Autoritatea Palestiniană, și Mica Ertegun, văduva co-fondatorlui Atlantic Records, Ahmet Ertegun, care a dat 1,3 milioane de dolari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!