Un ingredient-cheie din ciocolată ar putea inversa declinul memoriei, declanşat de procesul de îmbătrânire. Studiul arată că antioxidanţii din cacao – denumiţi flavanoli din cacao dietetică – au capacitatea de a îmbunătăţi memorie persoanelor de vârsta a treia, potrivit Daily Mail.
Oamenii de ştiinţă americani au dorit să afle dacă flavanolii din cacao pot să stimuleze funcţia cerebrală şi performanţa cognitivă pentru 37 de persoane, cu vârste cuprinse în intervalul 50-69 de ani, care au primit fie doze mari, fie doze mici de flavanoli de cacao timp de trei luni.
Participanţii care au primit cele mai mari doze de flavanoli de cacao au obţinut rezultate mult mai rapide decât cei care au primit doze mici din acele substanţe.
Cercetarea oferă prima dovadă directă a faptului că o componentă asociată cu declinul memoriei la vârsta a treia este cauzat de o regiune specifică din creier şi că acest tip de declin al memoriei poate fi încetinit printr-o intervenţie de ordin dietetic, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii, autorii studiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!