Filmul biografic despre viaţa lui Leonardo da Vinci are la bază cartea scriitorului şi jurnalistului american Walter Isaacson, un specialist al volumelor dedicate oamenilor celebri. Isaacson a publicat astfel de cărţi despre Steve Jobs, Albert Einstein, Benjamin Franklin şi alţii.
La rândul său, Leonardo DiCaprio a întruchipat şi el pe ecran personaje celebre: Rimbaud, Howard Hughes, John Edgar Hoover, Jordan Belfort.
Cu câţiva ani în urmă, DiCaprio a dezvăluit, într-un interviu, de ce a fost botezat Leonardo. Cu acel prilej, DiCaprio a povestit că părinţii săi şi-au petrecut luna de miere la Florenţa şi, pe când vizitau celebra Galerie Uffizi, în faţa unei picturi a lui Leonardo da Vinci, mama sa a simţit pentru prima data o mişcare a copilului pe care-l purta în pântece.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!