Testul se face în mai puțin de 15 minute, iar pentru el este nevoie de o picătură de sânge, prelevată de micuţul aparat, de care se ocupă apoi o aplicaţie pentru telefonul mobil inteligent.
Samuel Sia, profesor de inginerie biomedicală la Universitatea Columbia din Statele Unite, a condus un program-test pe un eşantion de 96 de pacienţi din Rwanda, iar rezultatele studiului său au fost publicate miercuri în revista Science Translational Medicine.
Prețul reprezintă un avantaj al acestui dispozitiv nou. El costă doar 34 de dolari, mult sub costul de 18.000 de dolari aferent echipamentului medical obişnuit din laboratoare. În plus, dispozitivul se autoalimentează prin conectarea la telefonul mobil şi nu necesită branşarea la prizele electrice, acesta fiind un avantaj major în vederea coordonării programelor de testare din zonele sărace şi lipsite de electricitate.
Utilizatorul nu are nevoie să deţină competenţe tehnice pentru a utiliza acest aparat, oricine poate învăța să folosească aparatul și să interpreteze rezultatele într-o prezentare de o jumătate de oră, potrivit profesorului Samuel Sia.
Telefoanele mobile inteligente sunt pe cale să bulverseze sectorul diagnosticelor medicale, deoarece sunt pe punctul de a deveni veritabile laboratoare ambulante, stimulate de avântul luat de serviciile de stocare la distanţă (Cloud), fiind capabile să execute examinări oculare, să detecteze maladia Parkinson, malaria şi HIV şi să monitorizeze glicemia.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!