„Este posibil ca în acest an să fie luate decizii care să ducă la noi majorări ale preţurilor gazelor. Există chiar posibilitatea să fie introdus un preţ unic pentru consumatorii comerciali şi cei casnici”, a declarat directorul adjunct al Naftogaz, Oleksandr Todiciuk.
Potrivit agenţiei ucrainene de presă UNIAN, o astfel de decizie ar face ca preţul pentru gazele livrare populaţiei să crească de patru ori.
Informaţia a apărut în timp ce Ucraina se pregăteşte pentru o iarnă dificilă. Autorităţile de la Kiev şi Bruxelles negociază preţul gazelor provenite din UE, menite să acopere cererea în perioada de vârf de consum, după ce Rusia a oprit livrările către statul ucrainean din cauza unui diferend legat de preţ.
Gazprom a introdus, la jumătatea lunii iunie, un sistem de plată în avans a gazelor furnizate Ucrainei, din cauza datoriilor de 5,3 miliarde de dolari ale acesteia.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!