Craniul găsit în solul argilos de pe Insula Sheppey, din estuarul Tamisei, dincolo de coasta sud-estică a Angliei, a aparţinut unei zburătoare străvechi de dimensiuni foarte mari, din genul dispărut “Dasornis”, cu o anvergură a aripilor de peste cinci metri, informează publicaţia Livescience. “Imaginaţi-vă o pasăre asemenea unei gâşte de ocean, de dimensiunea unui mic avion. După standardele actuale, este vorba despre un animal destul de bizar. Cel mai ciudat lucru pe care îl întâlnim la el sunt terminaţiile ascuţite de pe marginile ciocului, asemănătoare dinţilor”, descrie Gerald Mayr, de la Institutul de Cercetare Senckenberg din Germania, membru al echipei care a studiat craniul.
Nu este prima dată când cercetătorii au descoperit fosile aparţinând acestei specii, însă cele noi sunt printre cel mai bine conservate, ceea ce le permite experţilor o mai bună examinare. Ei au observat astfel că, la fel ca toate păsările, membrii grupului “Dasornis” aveau un plisc clădit din cheratină, aceeaşi substanţă ce formează părul şi unghiile. În schimb, spre deosebire de zburătoarele moderne, ale căror strămoşi s-au descotorosit de dinţi acum mai bine de 100 de milioane de ani, în timpul procesului evoluţionar, pentru a pierde din greutate şi a-şi uşura zborul, ei aveau “pseudodinţi” osoşi (dinţii adevăraţi sunt compuşi din smalţ şi dentină).
“Probabil că aceste păsări zburau foarte aproape de suprafaţa mării, înşfăcând peşti şi calmari. Cu un cioc obişnuit, aceştia erau greu de ţinut în strânsoare, aşa că şi-au dezvoltat pseudodinţi pentru a preveni alunecarea hranei”, explică Mayr. Imensele păsări se avântau în zbor deasupra ţinuturilor preistorice sudice ale Angliei, într-o vreme în care pământul ce adăposteşte acum Londra, Essex şi Kent erau acoperite de apă, fiind în stare să traverseze distanţe foarte mari, adaugă publicaţia ,,Daily Mail’’. Cercetătorii cred că rudele lor cele mai apropiate nu sunt alte păsări mari, de genul albatroşilor (cu care se aseamănă în mare măsură, totuşi), ci gâştele şi raţele. Noua fosilă este expusă acum la Muzeul de Istorie Naturală din Karlsruhe, Germania.
Cotidianul.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!