Filmarea începe cu prezentarea a cinci bărbați din Rakka, oraș care este „sediul” SI în Siria. Ei spun că ar fi trimis fotografii și înregistrări video care ar fi arătat condițiile de trai din Rakka. Din afirmațiile lor nu reiese pentru care țări sunt acuzați de spionaj de către gruparea jihadistă, dar unul dintre cei cinci ostatici citează coaliţia internaţională condusă de către Statele Unite, care luptă împotriva SI în Irak şi în Siria.
Jihadiștii doresc să transmită un mesaj premierului britanic. „Acesta este un mesaj pentru David Cameron. Este uimitor să auzi astăzi că un lider insignifiant ca tine contestă puterea Statului Islamic. Vom continua să purtăm jihadul, să traversăm frontiere şi, într-o zi, vă vom invada teritoriul, unde vom guverna după Sharia. Tuturor celor care vor să lupte sub steagul lui Cameron (…) (le transmitem): voi credeţi cu adevărat că Guvernului îi va păsa de voi atunci când veţi cădea pe mâna noastră? Sau vă va abandona, aşa cum i-a abandonat pe aceşti spioni şi pe cei care au venit înaintea lor?”, precizează unul dintre membrii SI.
La finalul discursului, cei cinci bărbați prezentați de jihadiști ca fiind „spioni” sunt executați.
Marea Britanie a declanșat o anchetă, potrivit The Guardian.
Citiți principiile noastre de moderare aici!