Artista a avut câteva tentative de sinucidere. În 2015, a încercat să-și pună capăt zilelor printr-o supradoză, a recidivat apoi după câteva luni, pentru ca la scurt timp să fie considerată dispărută. Din fericire, a fost găsită în viață și într-o stare relativ bună de sănătate în apropiere de Chicago.
De doi ani, Sinead O Connor locuiește la New Jersey, iar cel mai recent material video postat pe Facebook o arată epuizată, cu fața scăldată în lacrimi. Cântăreața în vârstă de 50 de ani acuză faptul că “nimeni nu-mi mai acordă atenție”.
“Copiii mei și familia mea m-au vizitat la spital când eram internată la Terapie intensivă. Au plecat înainte să mă trezesc și de atunci nu i-am mai văzut niciodată. De ce-mi faceți asta? Am nevoie de voi. Am nevoie de dragostea vosatră. Nu mai pot suporta ce mi se întâmplă.” – declara cântăreața acum doi ani.
Pentru Sinead O Connor, care provine dintr-o familie cu mari probleme – o mamă depresivă și un tată alcoolic, care o maltrata – muzica a reprezentat singura supapă de salvare.
“De la Nothing Compares 2U” , piesă-cult compusă de Prince, re-aranjată și relansată de Sinead O Connor în 1990 și până la cel mai recent material video postat pe Facebook se întinde un deșert de disperare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!