“În primul rând, el (Barack Obama) are o bună filozofie şi ştie că America este construită de la bază spre vârf, nu de la vârf la bază. În al doilea rând, are idei bune“, a declarat fostul preşedinte într-un discurs rostit în faţa unei mulţimi entuziaste.
Bill Clinton l-a criticat pe senatorul de Illinois în timpul campaniei pentru alegerile primare, disputate între Barack Obama şi Hillary Clinton.
În timpul Convenţiei democrate din Denver (Colorado, vest), de la sfârşitul lui august, Clinton l-a sprijinit totuşi pe senatorul de Illinois.
Făcând referire la criza financiară, el a precizat că Barack Obama are “cea mai clară viziune despre problemele economice foarte complicate, având o echipă mai bună de consilieri” decât adversarul său republican John McCain.
sursa:mediafax
Bill Clinton se alătură campaniei pentru susţinerea lui Obama
Reactualizat la:
Fostul preşedinte american Bill Clinton s-a alăturat miercuri campaniei pentru susţinerea candidatului democrat la Casa Albă, Barack Obama, declarând că senatorul de Illinois este persoana potrivită pentru Casa Albă.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a admis, miercuri, apelul formulat de Călin Lăcătuș, zis „Piki” sau „Gunea”, singurul trimis de Tribunalul Bihor la închisoare din grupul de 12 inculpați judecați pentru că ar fi încercat să convingă o minoră violată să renunțe la plângere.
Mapamond
Preasfinţia sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a participat miercuri la audiența jubiliară din Aula Paul al VI-lea (Vatican).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, miercuri, suspendarea din funcție a procurorului Ioan Bene, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Târgul este deschis zilnic, în perioada 14 – 18 mai. Accesul publicului este gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!