Înregistrările video arată cum, înainte de impact, fetele se distrau şi se lăudau că merg cu viteză şi încalcă regulile de circulaţie, iar şoferiţa ridică uneori ambele mâini de pe volan şi chiar a început o convorbire telefonică în timp ce conducea cu viteză.
Din nefericire, distracția le-a costat pe cele două fete, fata de la volan a murit pe loc, în timp ce cealaltă tânără se află în stare gravă la spital, pe înregistrare auzindu-se ţipete şi voci ale oamenilor care au sărit în ajutor.
Deşi unele persoane au solicitat scoaterea videoclipului de pe internet din respect faţă de rudele tinerelor, un purtător de cuvânt al departamentul ceh de educaţie rutieră a declarat pentru ziarul local Blesk că doreşte să folosească videoclipul drept material pentru a avertiza asupra pericolelor condusului la viteze mari.
Potrivit presei locale mașina circula cu 140km/h.
Citiți principiile noastre de moderare aici!