Cele 54 de persoane, între care 34 de copii, sunt reţinute de un an, după capturarea lor în oraşul de coastă Latakia, în cursul unei ofensive a rebelilor, potrivit organizaţiei neguvernamentale cu sediul la New York.
Un grup de 40 de ostatici a fost eliberat în mai, în baza unui acord inedit între protagonişti, care a permis evacuarea rebelilor sirieni din Homs, asediat de doi ani de regim.
Dar 54 de femei şi copii sunt în continuare reţinuţi, aparent cu „scopul de a face un schimb cu persoane deţinute în închisorile regimului”, apreciază HRW.
„De un an, mai multe familii aşteaptă să fie reîntregite, în timp ce Guvernul şi grupările rebele negociază soarta lor”, a adăugat Sarah Leah Whitson, directoarea HRW pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
„Viaţa civililor nu trebuie să facă obiectul schimburilor între beligeranţi”, a precizat HRW, făcând apel la eliberarea imediată a ostaticilor, fără a identifica gruparea care îi deţine.
De la începutul revoltei împotriva regimului lui Bashar al-Assad, în martie 2011, care s-a transformat într-un conflict complex şi devastator, violenţele s-au soldat cu moartea a peste 170 000 de persoane şi a determinat jumătate din locuitorii din Siria să fugă din casele lor.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!