Bilanțul s-ar putea modifica și în următoarele ore, pe măsură ce echipajele ajung în zonele afectate. Seismul, care s-a produs la o adâncime de aproximativ 33,9 kilometri, a fost atât de puternic încât s-a resimțit și în Turcia, Qatar şi Israel.
Epicentrul seismului a fost la 30 de kilometri de oraşul Halabjah din Irak şi 72 de kilometri de localitatea Pāveh din Iran.
Cutremurul a produs panică pe străzile capitalei irakiene Bagdad, oamenii ieşind pe străzi. La moscheile din Bagdad şi din alte localităţi irakiene s-au spus rugăciuni la difuzoare.
Earthquake measuring 7.2 hits #Iran – #Iraq border.
The earthquake was felt in several #Iranian provinces bordering #Iraq. pic.twitter.com/wT5LAwXOD6— ✦Sassy✦ℳɑ͜͡ɢɑ͜͡✦ (@sassysassyred) November 12, 2017
Român aflat în Irak:
Românul Ionuţ Ursu, aflat în Irak pentru un proiect umanitar medical, a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, că seismul care s-a resimţin în Irak şi Iran a durat două minute, precizând că oamenii s-au speriat foarte tare.
„În această seară la ora 20:27, aflându-mă in Irak, zona Erbil, am fost surprins de un cutremur de 7,6 grade, adâncime de 10 km. În zona nu s-au înregistrat pagube materiale, victime. Pot să spun ca oamenii au ieşit din case, iar unii s-au speriat foarte tare. Intensitatea cutremurului a durat aproximativ 2 minute. În această perioadă eu ma aflu in Irak pentru un proiect umanitar medical”, a scris Ionuţ Ursu pe pagina sa de Facebook.
Acest seism este unul dintre cele mai puternice cutremure produse în 2017 în lume.
Citiți principiile noastre de moderare aici!