Oficialii muzeului înființat în locul fostului lagăr de la Auschwitz-Birkenau, din sudul Poloniei, au publicat pe platforma de micro-blogging Twitter imagini cu ornamentele care prezentau șine de cale ferată și barăci. Printre produse se afla chiar şi o figurină cu Iisus trimis la exterminare, a relatat The Guardian.
Conducerea instituției a solicitat retragerea imediată a produsaelor, motivând că Amazon a dat dovadă de lipsă de respect faţă de tragica semnificaţie a fostului lagăr nazist.
“Să vinzi ornamente de Crăciun cu asemenea imagini nu este deloc potrivit. Cum ai putea asocia Auschwitz-ul cu un desfăcător de sticle?”, au scris reprezentanţii muzeului.
Aceştia au adăugat ulterior că Amazon ar fi retras de pe site obiectele jignitoare pentru o întreagă istorie dureroasă, încă proaspătă pentru oamenii din întreaga lume. Totuși, puțin mai târziu, oficialii au adăugat un nou mesaj, după ce au descoperit alte obiecte similare care nu fuseseră retrase.
Americanii de la celebra companie online au declarat că “toţi comercianţii trebuie să urmeze protocolul vânzărilor, iar cei care nu respectă regulile vor fi traşi la răspundere. Produsele vizate au fost retrase”.
Lagărul de la Auschwitz a devenit un puternic simbol al genocidului în care şi-au pierdut viaţa şase milioane de evrei, între anii 1940 – 1945. Aproximativ un milion de evrei au murit în lagăr, alături de alți peste 100.000 de oameni de alte naționalități. 232.000 dintre victime au fost copii.
Sursă: Mediafax
Trimite articolul
X“Să vinzi ornamente de Crăciun cu asemenea imagini nu este deloc potrivit. Cum ai putea asocia Auschwitz-ul cu un desfăcător de sticle?” Dar ei, acei “oficiali” , cum pot asocia Auschwitz-ul cu o afacere profitabila ?
“Lagărul de la Auschwitz a devenit un puternic simbol al genocidului în care şi-au pierdut viaţa şase milioane de evrei, între anii 1940 – 1945. ” Mai informati-va !