Avionul cu 272 de pasageri la bord se deplasa spre orașul Dar es Salaam (Tanzania), iar în toaletă a fost descoperit un obiect suspect care putea fi dispozitiv explozibil. Căpitanul avionului a cerut permisiunea de a ateriza de urgență la Cairo.
Obiectul care a declanșat starea de urgență este o sticlă mică umplută cu un lichid suspect, care era conectată cu fire electrice la un telefon mobil şi la priză, potrivit oficialilor egipteni.
Câțiva experți egipteni au demontat dispozitivul și l-au transportat la un laborator pentru a fi analizat.
Alerta a fost falsă, potrivit ministerului egiptean de Interne.
După câteva ore în care pasagerii şi membrii echipajului au fost interogaţi de către forţele de securitate, iar bagajele au fost controlate de experţi, avionul a decolat în direcţia Dar es Salaam.
Citiți principiile noastre de moderare aici!