Large Hadron Collider, care e şi cel mai mare accelerator de particule din lume, va genera o coliziune între două fascicule de protoni de cîte 3,5 Tera Electron-Volţi fiecare. Impactul este aşteptat să genereze particule elementare încă necunoscute oamenilor de ştiinţă – inclusiv misteriosul boson al lui Higgs, aflat la originea noţiunii de masă în fizică.
Prin studierea acestor particule, cercetătorii speră să afle mai multe despre originile Universului. Acceleratorul a fost inaugurat cu mult fast în septembrie 2008, însă s-a defectat cîteva săptămîni mai tîrziu şi a fost repus în funcţiune abia în noiembrie anul trecut. Savanţii compară operaţiunea de la 30 martie cu încercarea de a lansa două ace de pe cele două maluri ale Atlanticului astfel încît acestea să se ciocnească la mijloc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!