Diamantul montat pe un inel, cu o strălucire şi puritate excepţionale, a fost estimat între 10,2 milioane şi 12,2 milioane de euro. A fost stabilit însă un record de preț, diamantul s-a vândut cu 17,78 milioane dolari americani (14 milioane euro), ceea ce înseamnă 2,21 de milioane de dolari per carat.
Recordul precedent de preț a fost stabilit tot la Hong Kong, în 2009, când un diamant roz „fancy vivid” de 5 carate a fost vândut cu 13,7 milioane de euro.
În funcție de intensitate, diamantele roz sunt catalogate în cinci clase de culori. „Fancy vivid” ocupă cel mai înalt nivel în acest clasament.
În noiembrie 2013 a fost vândut cel mai scump diamant roz, la Geneva. S-a licitat 83 milioane de dolari pentru un diamant „Pink Star” de 59,6 carate, însă cumpărătorul nu a reuşit să achite suma, iar rezultatul licitaţiei a fost anulat.
90% din totalul diamantelor roz noi sunt de la mina Argyle, exploatată de grupul Rio Tinto în Australia.
Diamantele roz sunt extrem rare, doar 0,1% din totalul diamantelor brute descoperite în fiecare an sunt de acest fel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!