Două fete asistate medical în Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copiii cu Handicap Lugoj s-au bătut în această dimineaţă. Criza uneia dintre ele, a făcut necesară intervenţia unui echipaj SMURD, o altă tânără cu care aceasta a intrat în conflict fiind muşcată de ureche.
308 de absolventi lugojeni au dansat în acest weekend timp de şapte minute pe acordurile muzicale ale Cadrilului din opereta "Liliacul" de Johann Strauss - fiul. Ei s-au alăturat altor mii de tineri din din 9 ţăriri europene în încercarea de a doborî recordul mondial la dans sincronizat, stabilit în 2008: 27.040 de dansatori.
Scena sălii festive a Şcolii de Arte „Dimitrie Stan” de pe str. Bucegi va găzdui astăzi, de la ora 17, un spectacol susţinut de profesorii şi elevii Şcolii de Artă din Lugoj. Spectacolul care va dura două ore, are ca scop strângerea de fonduri pentru restaurarea unei săli de clasă a instituţiei de învăţământ, iar costul unui bilet de intrare este de 5 lei.
Căutările tânărului dispărut în apele Timişului în urmă cu şase zile continuă şi astăzi. Florin din comuna timişeană Balinţ a plecat la scăldat împreună cu un un coleg de internat, al Grupului Şcolar ”Valeriu Branişte” din Lugoj. Gestul i-a fost fatal. Tânărul de 21 de ani nu ştia să înoate.
Cinci clase profesionale se vor înfiinţa la Lugoj pentru anul şcolar 2012-2013. Tinerii lugojeni care doresc să înveţe o meserie o pot face din toamnă într-una dintre cele trei clase vor funcţiona la Grupul Şcolar “Aurel Vlaicu” şi cele două de la Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte”.
Faza locală a concursului de tir vânătoresc, contând pentru calificarea la faza judeţeană în cadrul Concursului Naţional de Tir Vânătoresc, se va desfăşura în data de 2 iunie, la poligonul de la bălţile ”Pescăruşul”. În deschiderea competiţiei se vor întrece copiii din Lugoj.
În acestă dimineaţă au demarat lucrările la noul sens giratoriu de la Parcul "George Enescu" din Lugoj. Timp de o săptămână traficul în zonă va fi deviat. Vezi ce străzi vor fi afectate.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ministrul Educației a vizitat Parcul Științific din Oradea, unde a fost prezent și părintele condamnat pentru homeschooling. „Predăm mult și nerelevant”
Ministrul a ajuns la Oradea în cadrul unui turneu național, prin care acesta vizitează câteva instituții de învățământ din fiecare județ.

FC Bihor

FC Bihor a pierdut meciul amical jucat împotriva echipei de pe locul 10 în prima ligă maghiară
După trei antrenamente, noul antrenor principal Erik Lincar a avut ocazia să-și vadă la lucru jucătorii în meciul de pregătire susținut în deplasare cu Spartacus Nyíregyháza, echipă clasată pe locul 10 în prima ligă, cu 24 de puncte din 24 de meciuri.

România

O femeie a căzut de pe terasa unui complex comercial. În ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarată decedată
Tragicul incident a avut loc vineri, 21 martie, pe terasa food-court a complexului comercial din Cluj.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

ANUNŢ Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Atenție, foc! Jurnal Bihorean și Bihon.ro au țintit primele două locuri la Cupa Poliției Bihorene la Tir
Vineri, 21 martie, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a organizat tradiționala competiție „Cupa Poliției Bihorene la Tir” pentru jurnaliști.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Două oferte pentru electrificarea liniei Arad-Oradea
O firmă și o asociere au depus oferte pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării căii ferate Arad-Oradea, între Utvinișu Nou și Boiu Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Urmează haosul! Traficul rutier pe pasajul suprateran de la ieșire din Oradea spre Băile Felix se îngustează la o singură bandă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Programul concertelor de Paște în cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului „Lumină din Lumină”
Conform unui comunicat transmis de Consiliul Județean Bihor, primul concert dedicat sărbătorilor pascale în județul Bihor, în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului ,,Lumină din Lumină”, a avut loc în 16 martie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oradea este cel mai bogat municipiu la nivel național, raportat la bugetul pe 2025/ numărul de locuitori
Municipiul Oradea, cu un buget de 3,7 miliarde de lei raportat la o populație de 183 de mii de persoane, se află pe primul loc într-un clasament al celor mai bogate municipii reședință de județ din țară, potrivit datelor prezentate de g4media.ro. 11

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Consilierii de probațiune bihoreni, voluntari în cadrul unei acțiuni de plantare
Mai mulți consilieri de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Bihor vor participa, sâmbătă, alături de alți voluntari la acțiunea de plantare „O Pădure de la Zero și Livezi comunitare”, organizată în Girișu de Criș de către Asociația „Plantăm Speranță” și partenerii săi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

CNI a lansat procedura de licitație pentru reabilitarea clădirii Facultății de Medicină din Oradea. Valoarea proiectului este de 27,26 milioane euro
Decanul Facultății de Medicină și Farmacie Oradea, Florian Bodog, a anunțat, printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, demararea de către Compania Națională de Investiții S.A. a procedurii de achiziție publică pentru proiectarea, execuția și asistenţa tehnică pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare Facultatea de Medicină și Farmacie şi reamenajarea podului pentru spații de învățământ, municipiul Oradea, județul Bihor - 1085".

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Urmărit național, pasager într-o mașină oprită în Borș. A fost condamnat că a condus un motociclu cu numărul unei căruțe
Un bărbat de 44 de ani, din județul Covasna, căutat de autorități după ce a fost condamnat la închisoare cu executare pentru infracțiuni rutiere, a fost prins în apropierea punctului de frontieră Borș.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.