Bărbatul, din comuna Şoimi, a fost internat, luni seară, la Spitalul Clinic Judeţean, fiind adus de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor.
Reprezentanţii dispeceratului SAJ spun că bărbatul, aflat în stare de ebrietate, s-a stropit cu diluant şi şi-a dat foc cu o ţigară, însă nu au putut preciza dacă autoincendierea a fost voluntară sau accidentală.
La Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, barbatul a fost diagnosticat cu arsuri de gradele III şi IV pe 40 la sută din suprafaţa corpului.
Doctorul Şerban Porumb, medic specialist la Secţia de Chirurgie Plastică, a declarat corespondentului MEDIAFAX că medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale pacientului. “Deocamdată, l-am stabilizat, însă suprafaţa foarte mare a corpului care a fost afectată, arsura profundă care i-a distrus pielea în profunzime, alcoolemia şi problemele cardiace ale pacientului ne fac să fim foarte rezervaţi în privinţa şanselor lui de supravieţuire”, a explicat doctorul Şerban Porumb.
Citiți principiile noastre de moderare aici!