Este vorba despre lansarea amplului proiect de cercetare intitulat „Studiu privind stabilirea şi valorificarea avantajelor competitive ale firmelor româneşti cu activitate de comerţ exterior, în vederea maximizării efectelor pozitive ale aderării României la UE” – acronim: SVACEX, finanţat de către Centrul Naţional de Management Programe – prin Programul 4 – Parteneriate în domeniile prioritare, cu suma de 2.000.000 RON. Coordonatorul naţional al proiectului este Universitate Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice—CCCDD, iar partenerii în proiect sunt: Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti—Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Catedra de Relaţii Economice Internaţionale, Academia Română – Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) şi respectiv, Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale – Comerţ Exterior (MIMMCTPL) – Centrul Român pentru Promovarea Comerţului (CRPC); Director de proiect: Conf.univ.dr.ec. Adriana Giurgiu.
Proiecte complementare
Alături de proiectul SVACEX al Universitate Oradea şi complementar acestuia, se vor lansa încă două proiecte, care prin activităţile prevăzute vor sprijini realizarea obiectivelor SVACEX. Primul proiect al Universitate Oradea, intitulat „Cooperaea economiştilor pentru dezvoltarea regiunii Bihor – Hajdu-Bihar”, finanţat prin Programul PHARE CBC 2006/INTERREG III ARomânia – Ungaria, este în valoare de 26.900 Euro, manager de proiect fiind Prof.univ.dr.ec. Anca DODESCU.Celălalt proiect se intitulează „Competitivitate şi Dezvoltare Economică Durabilă în Uniunea Europeană” şi este finanţat de către Comisia Europeană – EACEA prin LLP – Jean Monnet Programme, director de proiect: Conf.univ.dr.ec. Adriana Giurgiu. Valoarea totală a celor trei proiecte este de peste jumătate de milion Euro.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!